INCENDIU puternic în cartierul COLENTINA din București. Focul s-a extins la mai multe case

Publicat: 21/07/2024, 12:27
Actualizat: 21/07/2024, 12:30

Un incendiu a izbucnit, duminică, într-o zonă de case din cartierul Colentina și s-a extins rapid la mai multe imobile, din cauza distanței foarte reduse dintre el.

Incendiul s-a produs la un ansamblu de locuințe de pe strada Lanului, în Sectorul 2 al Capitalei, aproape de Depoul RATB și de Spitalul Colentina.

Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 700 mp, din cauza faptului că toate casele și anexele din acea zonă sunt lipite sau la distanțe foarte reduse între ele, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

”Modul de dispunere a construcțiilor, lipite sau cu distanțe foarte mici între ele, a fost factorul care a favorizat dezvoltarea rapidă a incendiului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

La locul incendiului au fost trimise progresiv 12 autospeciale de stingere.

O persoană în vârstă de 95 ani a suferit un atac ce panică și, după ce a fost asistată medical de echipajul SMURD, a fost transportată la spital.

Pompierii au intervenit atât de la înălțime, cu autoscara, cât și de pe două străzi, cu autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Alimentarea cu apă a fost realizată de la hidranții stradali, care au avut o presiune scăzuta din cauza cantității mari de apă utilizată, respectiv din alte surse din apropiere.

Incendiul este localizat, pompierii intervenind în continuare pentru stingerea acestuia.


CITEȘTE ȘI:

Ce au găsit polițiștii în CASA influencerului Andrei VERSACE. Anchetatorii au ridicat probe și așteaptă rezultatele necropsiei

Ultimul mesaj postat de Andrei Versace. Intrase în conflict cu interlopul Fane Căpățână

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS